20 de ani de Masterat în managementul sănătății publice

„Școala noastră a fost de la început mai mult decât un program academic. A fost o viziune curajoasă, caracter și angajament. Cu 20 de ani în urmă Școala a fost visul cuiva — dar a devenit realitatea atâtor generații”, a menționat în discursul de deschidere directorul Școlii de Management în Sănătate Publică, prof. Oleg Lozan în prezența a 142 de participanți din sală și peste 20 de mii de vizitatori unici din spațiul virtual. În continuare, directorul a descris cei 20 de ani de la lansarea programului de Master în Managementul sănătății publice prin 20 de evenimente, printre care: 500 de absolvenți, zeci de parteneriate naționale și internaționale, zeci de proiecte de cercetare, 45 de manuale, sute de publicații științifico-didactice, etc. 

 

În cadrul ceremoniei de deschidere a Conferinței, am fost onorați să fim apreciați cu Diplomă de Onoare din partea Parlamentului Republicii Moldova „în semn de recunoștință pentru merite deosebite în formarea și educarea noilor generații, implicarea activă în promovarea reformelor sistemului sanitar, precum și contribuție semnificativă în consolidarea capacității manageriale și rezilienței sistemului de sănătate”. Înalta apreciere a conducerii țării a fost transmisă de președintele Comisiei parlamentare Protecție socială, sănătate și familie, Adrian Belîi. În discursul său, prof. Belîi a subliniat că cei 20 de ani sunt „plini de conținut, de valori, de demnitate, de realizări prin care o mână de oameni au reușit să schimbe o bucată de lume”, iar Școala reprezintă „un fond de soluții pentru zeci și zeci de probleme de sănătate publică”.  

 

Sesiunea plenară a conferinței a inclus comunicări ținute de Robert Otok, Director Executiv al Asociației Școlilor de Sănătate Publică din Regiunea Europeană (ASPHER), Federica Margheri, Director Executiv al Asociației Europene de Management în Sănătate (EHMA), Silvia-Gabriela Scîntee, Director general adjunct al Institutul Național de Management al Serviciilor de Sănătate din București, și Matan Cohen, co-autor al cărții „Noua Sănătate Publică” (The New Public Health), alături de Theodore Tulchinsky și Elena Varvikova. În cadrul conferinței au fost oferite cu titlu gratuit, prin selecție aleatorie, 50 de exemplare ale cărții traduse în limba română, care urmează să vadă lumina tiparului până la toamnă.   

 

Cu mesaje înregistrate în prealabil au venit și Milijana Grbici, reprezentanta OMS în Republica Moldova și șefa Biroul OMS de la Chișinău, precum și Ramune Kalediene, decanul Facultății de Sănătate Publică, șefa Departamentului de Management Sanitar de la Universitatea de Științe ale Sănătății din Lituania, care a fost alături de ȘMSP încă de la inaugurare. 

 

Pentru a păstra spiritul inovativ de care a dat dovadă întotdeauna Școala de Management în Sănătate Publică, conferința a inclus patru paneluri de discuții. Primul panel, intitulat Drepturile omului și echitatea în sănătate: între angajamente și realitatea fost moderat de conf. univ. Adriana Paladi, coordonator cercetare la ȘMSP, alături de cei patru invitați: adjuncta Avocatului Poporului, Oxana Gumennaia; directoarea AO „AFI”, Svetlana Doltu; președinte AO „Viața fără leucemie”, Natalia Vîlcu-Bajurean; și prof. univ. Andrei Pădure, șef catedră Medicină legală. 

 

Cel de-al doilea panel a pus în discuție Alocarea eficientă a resurselor umane în serviciile spitalicești, fiind moderat de Elena Bivol, vicedirector medical la Spitalul Clinic Municipal. Subiectul a fost dezbătut împreună cu cei patru invitați: Diana Manea, director la Institutul de Medicină Urgentă, Daniel Ciurea, expert sănătate, Organizația Mondială a Sănătății, Iuliana Garam, coordonator programe, Biroul OMS în Republica Moldova, și Valeriu Sava, conf. univ., consultant independent. 

 

Panelul următor a scos în prim-plan Oportunități în promovarea sănătății pentru prevenirea Bolilor Netransmisibile. Conf. univ. Zinaida Bezverhni, coordonator programe sănătate la Biroul de Cooperare al Elveției în RM a moderat acest panel, provocând la discuție participanții: Ion Șalaru, șef direcție, Supravegherea și prevenirea BNT, ANSP; prof. univ., Ghenadie Curocichin, șef catedră Medicina de familie; Diana Berari, coordonatoare comunitară în cadrul Proiectului Viață Sănătoasă; și  conf. univ. Ala Curteanu,, liderul de echipă a Proiectului Viață Sănătoasă. 

 

Inovarea digitală și inteligența artificială în sănătate a fost subiectul care a culminat sesiunea panelurilor din cadrul conferinței, fiind moderat de Alina Timotin, șeful studii al ȘMSP, avându-i în calitate de invitați pe: Pavel Ursu, director, Data, Analytics and Country Impact, WHO, Geneva, Virginia Șalaru, conferențiar universitar la Catedra de medicină de familie, și Angela Capcelea, Coordonator al programelor de sănătate, UNICEF Moldova. Pe lângă cei trei paneliști umani, am avut și o intervenție a Inteligenței Artificiale, care a reușit să uimească publicul prin precizia răspunsurilor și asemănarea umană izbitoare. 

 

Conferința a continuat online și astăzi, 21 iunie, când am audiat în cadrul a două sesiuni paralele, 26 de comunicări de o actualitate maximă, ținute și audiate de peste 100 de participanți  atât din Moldova, cât și din România și Elveția. 

 

Conferința „Management în Sănătate Publică: Realizări, Provocări, perspective” a fost dedicată aniversării a 80 de ani de la fondarea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și 20 de ani de la lansarea Programului de Master în Management în Sănătate Publică. 



Înregistrarea video a evenimentului poate fi accesată aici: https://privesc.eu/arhiva/109094/Conferinta–Management-in-Sanatate-Publica–Realizari–Provocari–perspective–dedicat-aniversarii-a-80-de-ani-de-la-fondarea-Universitatii-de-Stat-de 



Programul susținerilor publice

Începând de luni, 16 iunie, și până miercuri, 18 iunie, Școala de Management în Sănătate Publică organizează ședințele de susținere publică a tezelor de master.

Mai mult »