Dezvoltarea strategică a ȘMSP e pe mâini bune!

Planul de dezvoltare strategică al Școlii de Management în Sănătate Publică pentru următorii cinci ani prevede îmbunătățirea constantă a procesului didactic, lărgirea ofertei de instruire continuă în domeniul managementului în sănătate, precum și extinderea parteneriatelor internaționale și a ariilor de cercetare. Acesta a fost aprobat și de Senatul Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” în data de 28 martie, odată cu alegerea și confirmarea în funcția de director a profesorului universitar Oleg Lozan, care va continua să ghideze cu multă măiestrie și pricepere instituția pe care a fondat-o.
 
👏 Felicitări, Domnule Director! Echipa ȘMSP va fi alături de Dumneavoastră în acest parcurs și vom demonstra împreună cel mai înalt profesionalism de care suntem capabili.
În întreaga lume, școlile de sănătate publică reprezintă un actor cheie și un suport esențial în domeniul politicilor în sănătate și vrem să ne îndeplinim și noi rolul cu cea mai mare iscusință. Iar acest lucru este posibil numai cu îndrumarea unui adevărat manager, care știe să motiveze și să inspire!

20 de ani de Masterat în managementul sănătății publice

„Școala noastră a fost de la început mai mult decât un program academic. A fost o viziune curajoasă, caracter și angajament. Cu 20 de ani

Mai mult »

Programul susținerilor publice

Începând de luni, 16 iunie, și până miercuri, 18 iunie, Școala de Management în Sănătate Publică organizează ședințele de susținere publică a tezelor de master.

Mai mult »

Aleea Managerilor în Sănătate

Au trecut 20 de ani ✨ de când prima promoție de manageri în sănătate a pornit la drum. De-atunci, generațiile s-au succedat: fiecare cu rodul

Mai mult »