Trei manuale noi au fost lansate la Școala de Management în Sănătate Publică, iar alte materiale științifico-didactice sunt în curs de pregătire.
Manualul Evaluarea Tehnologiilor Medicale a fost proaspăt scos de sub tipar!
Să vorbești despre Evaluarea Tehnologiilor Medicale în Republica Moldova, atunci când o lume întreagă implementează acest concept pentru a aduce beneficii pacienților și, în același timp, pentru a utiliza resursele cât mai rațional, înseamnă mai mult decât actualitate – înseamnă alinierea la standardele spre care tindem atât de mult.
Rolul care revine Școlii de Management în Sănătate Publică în acest proces este unul strategic de formare a capacităților. Vrem ca despre ETM să se vorbească în aceeași limbă, iar experții din domeniul sănătății să prezinte o înțelegere a acestui proces.
Astăzi avem un motiv de mândrie, dar și de recunoștință pentru toți cei care au contribuit. În acest context, aducem mulțumiri colegilor de la Banca Mondială în Moldova și de la Departamentul de Date în Sănătate al Radboud University Medical Center, Nijmegen, Țările de Jos, pentru suport și încrederea oferită.
Manualul Competențe profesionale ale personalului abilitat cu drept de control în domeniul sănătății publice deși este destinat inspectorilor sanitari, prezintă un instrument util pentru toți profesioniștii din domeniul sănătății publice.
Mulțumim Biroului Organizației Mondiale a Sănătății din Moldova pentru tot suportul oferit! Felicitări autorilor: Oleg Lozan, Gheorghita Stela, Vasile Guștiuc, Cebanu Sergiu, Andrei Pădure, Alina Timotin, Adriana Paladi, Mihail Pîsla, Valentin Mita, Elena Carpovici.
Manualul „Managementul Programului de prevenire și control al infecțiilor în instituțiile medico-sanitare”, semnat de Oleg Lozan, Angela Paraschiv, Diana Spătaru, Vasile Sofronie și Valentin Mîța, este un nou produs al Școlii de Management în Sănătate Publică.
Publicația este a treia lansată de ȘMSP de la început de an și a apărut cu suportul World Health Organization in Moldova, fiind un rezultat mult așteptat de toți cei preocupați de asigurarea unui mediu sigur și liber de infecții nosocomiale în unitățile de îngrijire medicală.
Pentru că vrem să fim în pas cu timpul, în premieră manualul a fost lansat doar în format electronic. Vă invităm să-l accesați pe adresa: