Masteranzii în vizită la Ministerul Sănătății și la Parlamentul Republicii Moldova

Vizitele la instituțiile de cel mai înalt nivel din țară au constituit o atracție specială pentru masteranzii din anul I de la Școala de Management în Sănătate Publică. Astfel, la Ministerul Sănătății au avut ocazia să discute cu ministrul sănătății Ala Nemerenco şi cu secretarii de stat Svetlana Nicolaescu și Zinaida Bezverhni despre prioritățile sistemului de sănătate, problemele stringente ce trebuie soluționate, dar și despre aportul pe care îl poate aduce fiecare specialist în parte și care este atât de necesar în această perioadă.

 

Am încheiat modulul Noua sănătate publică la Parlament, unde a avut loc întâlnirea cu deputații din Comisia parlamentară protecție socială, sănătate și familie, inclusiv președintele Dan Perciun și vicepreședintele Adrian Belîi, prof. univ. Împreună cu legislatorii s-a discutat necesitatea menținerii unui dialog constant în ceea ce privește provocările din domeniul sănătății publice. 

 

Menționăm că activitățile s-au desfășurat în contextul modulului Noua sănătate publică, ținut la Școala de Management în Sănătate Publică între 23 septembrie și 2 octombrie. Începutul a fost unul promițător, iar pentru următoarele module îndemnăm masteranzii să-și păstreze entuziasmul și forțele pentru a reuși în provocarea în care s-au aventurat!