Proiectul Viață Sănătoasă: vizită de familiarizare

Membrii echipei proiectului Viață Sănătoasă au fost într-o vizită virtuală la Școala de Management în Sănătate Publică. Conlucrarea cu alte sectoare, activitățile desfășurate în comunități, dar și campaniile de comunicare implementate au prezentat un interes deosebit pentru masteranzii din anul II, care au avut ocazia să afle detalii din „culisele” proiectului. 

 

În acest context, aducem mulțumiri echipei conduse de dna dr. Ala Curteanu pentru deschidere și receptivitate! Sperăm că aceste întruniri vor deveni tradiționale, ținând cont și de și de frumoasele relații de colaborare pe care am reușit să le dezvoltăm împreună.

 

Evenimentul s-a desfășurat la 10 februarie curent, în contextul modulului Promovarea sănătății și comunicare pentru schimbare comportamentală, ținut la Școala de Management în Sănătate Publică.

 

Menționăm că proiectul Viață Sănătoasă are drept scop îmbunătățirea stării de sănătate şi a bunăstării populației Republicii Moldova, în special în mediul rural, prin reducerea poverii bolilor netransmisibile.