Astăzi, 3 august, au fost anunțate rezultatele concursului de admitere la Școala de Management în Sănătate Publică (https://sph.md/admitere/). Astfel, în perioada 2021-2023, încă 40 de masteranzi își vor dezvolta abilitățile manageriale în domeniul sănătății publice.
În acest an, concursul a fost unul fără precedent – fiind înregistrați 79 de candidați. Deși inițial au fost anunțate 20 de locuri disponibile, numărul solicitanților, calitatea dosarelor și prestația candidaților la interviu a fost una foarte bună, fapt ce a motivat Comisia de admitere să ia decizia de a mobiliza toate resursele și de a majora numărul persoanelor admise la 40. Totuși, pentru cei care nu s-au regăsit în listă avem un singur mesaj – Nu renunțați!
Printre persoanele admise la studii de masterat se numără specialiști din diferite domenii și regiuni ale țării, directori și vicedirectori de instituții, șefi de secții/departamente ș.a.
Reamintim că depunerea dosarelor s-a desfășurat în perioada 19-30 iulie. Procedura de selectare a cuprins trei etape: testarea abilităților în domeniul managementului general, evaluarea scrisorii de motivare și interviul. Dat fiind numărul mare de candidați, interviul s-a desfășurat în două zile: 31 iulie și 2 august.