Toleranță zero față de exploatare și abuz sexual

Dezvoltarea de parteneriate și proiecte presupune nu doar desfășurarea unor acțiuni specifice, ci și stabilirea sau revizuirea unor standarde și politici instituționale. Școala de Management în Sănătate Publică a deținut întotdeauna pioneratul în implementarea celor mai moderne abordări, iar perspectiva conlucrării cu UNICEF a deschis o nouă arie de îmbunătățire, de această dată în domeniul prevenirii exploatării și abuzului sexual.    

 

Exploatarea și abuzul sexual (EAS) reprezintă o problemă gravă. O problemă a societății noastre, dar și a fiecărui membru în parte. Chiar dacă nu am fost în rol de victimă sau agresor, ar trebui să ne punem întrebări concrete: Ce facem pentru a preveni asemenea situații? Cum putem să ajutăm? Ce fac dacă devin martor al unui abuz? 

 

Atunci când există o viziune la nivel de instituție și politici foarte clare în acest sens – totul devine mult mai simplu. Iar agresiunea și abuzul sexual nu sunt doar o noțiune abstractă, ci o situație pentru care suntem pregătiți. În acest sens, în februarie 2022, Școala Națională de Management în Sănătate Publică a elaborat și pune în aplicare un șir de documente care vin să încurajeze personalul și beneficiarii să recunoască și să raporteze cazurile de EAS. Codul Etic, Politica în domeniul resurselor umane și Politica Protecției împotriva Exploatării și Abuzului Sexual stipulează clar angajamentul pe care ni l-am asumat de toleranță zero față de cazurile de exploatare și abuz sexual. Organizăm instruiri anuale pentru personal pentru a preveni EAS. Totodată, încurajăm partenerii noștri să se alăture acestei inițiative și să implementeze mecanisme de prevenire, raportare, referire și investigare a cazurilor de exploatare și abuz sexual. 

 

Cazurile sau suspiciunile de exploatare și abuz sexual pot fi raportate directorului sau punctului focal: personal, telefonic (022 205 205), prin e-mail (sph@usmf.md), sau lăsând mesaje anonime în boxa de idei.

 

Supraviețuitorii unor cazuri de EAS pot beneficia de suport: Lista instituțiilor și organizațiilor pentru referire și acordarea de asistență victimelor

Prin eforturi comune putem opri exploatarea și abuzul sexual!