Patru zile de susțineri publice – încheiate cu succes

Școala de Management în Sănătate Publică se poate mândri cu încă 36 de masteri în managementul sănătății publice! Timp de patru zile, între 26 și 29 iunie curent, masteranzii au susținut public tezele de master, abordând cele mai actuale probleme din domeniul sănătății publice: infodemie, impactul Covid-19, alfabetizare în sănătate, instruirea managerilor, alimentația copiilor, utilizarea rețelelor de socializare de către medici, implementarea  tehnologiilor telemedicale, accesul la servicii și medicamente, arderea profesională a lucrătorilor medicali, aderența la tratament a pacienților ș.a.   



Președintele Comisiei de susțineri publice, Valeriu Sava, conferențiar universitar, coordonator național al programului Sănătate la Biroul de Cooperare a Elveției în Republica Moldova, a apreciat spiritul inovativ al cercetărilor, dar și dorința de a pune în practică rezultatele acestora. Prin recomandările foarte valoroase și prin concluziile pe care le-ați făcut, am obținut o informație inedită, care o să mă ajute în formularea unor priorități de care are nevoie sistemul sănătății, care se vor realiza, sper, atât prin aportul Biroului de Cooperare al Elveției din care fac parte, cât și prin alte structuri și parteneri de dezvoltare. Toate aceste zile au trecut foarte repede, deoarece a fost foarte interesant. Ați reușit să demonstrați calitate și, sincer vorbind, mă mândresc foarte mult că avem așa profesioniști, care urmează a fi valorificați la maximum în sistem”, a adăugat președintele comisiei. 

Prof. Oleg Lozan, directorul ȘMSP, a descris susținerile publice ca un adevărat maraton, care a fost audiat și apreciat de foarte multă lume. Am primit multe mesaje, dar unul dintre cele mai importante este că, prin acest dialog, ați provocat emoții care stârnesc speranțe că este posibil și trebuie de discutat probleme serioase în domeniul sănătății. Sunt lucruri inedite, lucruri frumoase, care n-au mai fost spuse până la voi”. 

Cuvinte de apreciere a adresat și Alina Timotin, șef studii la Școala de Management în Sănătate Publică: „V-am fost alături în acest parcurs și am investit tot ce avem noi mai bun ca să reușiți. Experiența pe care v-am oferit-o la Școală a fost grație tuturor profesorilor care au contribuit la formarea Dvs. Cu această ocazie, vreau să le transmit un mare mulțumesc pentru profesionalismul de care au dat dovadă. Să știți că noi suntem tare mândri de voi și am primit o satisfacție enormă privindu-vă aceste zile. 

Progresul înregistrat la capitolul calității tezelor de master este, în mare parte, grație efortului depus de coordonatorul activității de cercetare, Adriana Paladi, care nu a ezitat să puncteze provocările cu care s-au confruntat masteranzii, la toate etapele de realizare a tezei. Felicitări că ați realizat acest parcurs. Știu că a fost diferit: a fost ușor și a fost plăcut, pentru că sunt sigură că ați găsit oameni valororși alături. Pe alocuri a fost foarte incitant, prin lărgirea viziunilor și scoaterea din cadrul rutinei profesionale. Și știu că a fost cu multe obstacole și provocări, pentru că a fost necesar să armonizați responsabilitățile profesionale, responsabilitățile de familie și, inclusiv, responsabilitățile pe care vi le-a înaintat acest program de masterat. Aceste patru zile ne arată că ați trecut aceste provocări cu ușurință și este o cunună frumos împletită de eforturile și competența Dvs. Eu vreau să vă mulțumesc și pentru efort, și pentru perseverență, și pentru cooperare.   

Cu un mesaj pentru masteranzi a venit și coordonatorul stagiilor practice, Mihai Pîsla: Implementarea cunoștințelor teoretice, pe care le-ați acumulat pe parcursul studiilor la Școala de Management în Sănătate Publică, în practica de toate zilele nu este numai în responsabilitatea, dar și în interesul Dvs.  Eu vă doresc că tot ceea ce știți teoretic, cât mai rapid să fie implementat în practică. 

Adresăm cordiale felicitări absolvenților!

Photocredit: USMF